Urări de Crăciun
Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de mulțumire și de reunire cu cei dragi. E momentul anului în care bunătatea bate la porțile sufletului nostru, magia Nașterii Mântuitorului ne învăluie ca o manta protectoare și vrem să transmitem toate aceste emoții familiei și apropiaților noștri.Cu cele mai bune intenții, voi alcătui un set de mesaje pe care le puteți răspândi persoanelor dornice de astfel de bucurii.
- În noaptea Sfântă de Crăciun, lumina sfântă să vă pătrundă în case și să vă aducă liniște și căldură în suflet. Colindele care răsună de departe să vă însuflețească și toate aceste momente să le savurați ca pe cele mai delicioase bucate. Crăciun Fericit.
- Nașterea Mântuitorului, mireasma bradului proaspăt împodobit, belșugul bucatelor și răsunetul colindelor să vă unească pe toți pentru un Crăciun Fericit cum nu s-a mai pomenit. Toate cele bune.
- Primiți colinda? Gazdelor, acum în ceas de seară magică, noi vă urăm sărbători luminate de prezența celor dragi, sănătate, bucurii și cadouri cu carul. Crăciun Fericit.
- Vin, vin, auzi?! Sunt zurgălăii Crăciunului care vin să te încânte și să te liniștească după un an agitat. Bucură-te și împrăștie magia sărbătorilor de iarnă. Crăciun Fericit.
- Fulgii de nea se grăbesc să atingă pământul, colindele ne încântă auzul, mirosul aromat al bucatelor se simte din depărtare, Moș Crăciun își pregătește sania și printre cadouri eu îți transmit cel mai călduros Crăciun Fericit.
- Crăciun Fericit presărat cu bucate bune, colindători care să te înveselească și să îi ai alături pe toți cei dragi ție. Sărbători fericite.
- L-ai așteptat cu nerăbdarea și bucuria unui copil. Iată că a venit, mai bogat ca anul trecut și mai vesel ca un fulg. E Moș Crăciun și renii lui. Simte magia sărbătorilor și nu uita să fii și tu mai bun ca anul ce a trecut și mai voios. Sărbători fericite.
- Ce ar fi fost viața fără sărbătoarea Crăciunului?! Nu vreau să mă gândesc la scenarii sumbre. Vreau doar să realizezi însemnătatea acestei sărbători magice. Nașterea Mântuitorului să vă aducă liniște în suflete, zâmbete pe față și brațe larg cuprinzătoare pentru cei dragi. Crăciun Fericit.
- Crăciunul e magie, ne transformă în mai buni, mai linistiți și mai fericiți. Totul e să crezi în el. Fii magic. Crăciun Fericit alături de cei dragi.
- Speranța pentru o lume mai bună și caldă, gata să primească darurile vieții, asta ne aduce Crăciunul. Fii fericit și bucură-te de tot ce te înconjoară. Sărbători luminate și pline de bunătate îți doresc.
- Ho, ho, ho, Crăciun Fericit, prieteni dragi. Fie ca lumina caldă a sărbătorilor să vă încălzească sufletele, să vă aducă pace și să vă bucure inimile. Sărbători Fericite.
- Crăciunul înseamnă bucuria de a fi alături de voi și de toți cei dragi mie. E momentul anului în care iertăm mai ușor, zâmbim mai mult și dăruim mai cu suflet. Cozonacul e mai dulce, sărmăluțele sunt mai gustoase, iar eu mă simt ca în al nouălea cer. Vă mulțumesc pentru tot. Crăciun Fericit.
Dacă ai completări la urările noastre, te rugăm să ne lași un comentariu. Sărbători fericite
Comentarii
Idei recente
-
1
-
2Mesaj
pentru mire
Pentru că îmi place să fac surprize celor dragi, mă tot gândeam ce să îi transmit soțului meu, cum să realizez un moment care ...
-
3Cum să faci față
comentariilor stupide înainte de nuntă
Logodna e un pas important, e o decizie pe care două suflete și-o asumă, dar care uneori e pusă la îndoială ...
-
4Echitația
Echitația îmbunătățește sistemul cardiovascular, puterea de concentrare, sporește încrederea în sine...
-
5Marea Moartă
O destinație turistică pe care merită să o pui pe lista de locuri de vizitat este Marea Moartă din Israel...